Etichete


pentru mine, Mile si Adelin Petrisor ( si tacanitul de Zgubi, of) au fost mereu definitia exemplara a jurnalismului. nu ala de birou cu invartit hartii, nu ala de pe sticla cu machiaj aka masti, nu ala promiscuu sau ala cu mita si prostitutie morala, nu ala cu parvenire si vindere de suflet, nu ala cu politici din redactii si turnatorii, nu ala agramat, nu ala ranjind in seductii marunte, nu ala de marioneta. lui Mile n-am avut niciodata indrazneala sa-i spun cat de mult il admir, cat de frate il simt, cat de mentor il consider; sper doar ca a stiut din strangerea de mana, stangace, din vorbele impleticite cand incercam sa-i smulg povesti si, cand, cu modestie, Mile pastra distanta si sugera imagini cu lumi in limbo, atinse de macabru si ireal, pastrandu-si zambetul constrans, vorba masurata, privirea ori in pamant, ori spre cer. atata caldura umana venind de la un martor continuu al lipsei de umanitate…lui Mile nu i-am spus niciodata nimic altceva decat usualul poker profesionist, un joker aici, un as acolo, un juvete de pica – marionetele lumii la care am fost martori, separat. o lauda din partea lui, oh, era sarbatoare cu rosu in calendar. asezat cu fundul pe birou, un picior atarnand stingher, retrasi intr-un colt al redactiei, rr-it si rosind deseori, zambind in jumatati, respirand ca un intelept, cu portia, desi soptind in vacarmul general, ii auzeam toate silabele ratacite in particulele de praf, il savuram ca o sora geamana, cu toata fiinta, rugandu-ma mereu sa fie, sa ramana.

 Mile, prietene, stiu ca esti si stiu unde esti si stiu ca esti bine. doar ca nu e nici un car de televiziune prin preajma sa poti transmite live din paradis, cu tonul tau hatru, ingaduitor cu ingerii, ingaduitor cu ingerii cazuti. altfel, sunt convinsa ca am asista la primul interviu in direct cu Dumnezeu, onorat sa-ti stranga mana, desigur.

……..