Etichete
E plin netul de acuzatii si diagnostice, de pietre stropite de-a gata cu noroi, vectorii calculati, directia cosciug. Se chircesc cuvintele in sintagme, “fata cu parul de foc” fiind deja intrata in ethosul romanesc, cand e vorba de tinta. Dar cand e vorba despre inaltimea morala a manuitorului de tomahawkuri, nu ne mai ajung dictionarele, onomatopeele, crapa esofagul de atata indignare ca a murit. Madalina a murit. Moartea ei fiind considerata un afront ultra personal la adresa romanului care este, pentru ca moartea aceasta se cheama sinucidere in limba autopsistilor.
O persoana publica nu este un bun nationalizat care se da la liber, sa ajunga la toata lumea, iar dezmatul sardonic al media romanesti in ultimele zile merita desfiintarea tututor posturilor tv si a publicatiilor care au calcat in coliva unui om ca pe reportofonul propriu! Dar despre hienizarea presei romanesti mi-e prea lehamite sa vorbesc acum.
Acum pur si simplu vorbesc ca mama la adresa femeilor si mamelor care si-au manifestat dreptul la libera exprimare pe net in ultimele zile alegand, in schimb, libertatea de a scuipa mortul si-al injura de mama. Una dintre cele mai dureroase invective din categoria bulgarilor de balegar aruncati de manelistele umanitatii citate mai sus este aceea ca Madalina nu a meritat sa devina mama, ca n-ar fi trebuit sa aiba un copil daca stia ca are probleme. E ca si cum ai spune ca daca ai pielea ca branza de alba, mai bine iti extirpi uterul, ca tot o sa mori de melanoma odata si-odata. Dar daca fumezi? Cate mame fumatoare exista, oare, in Romania? Ele nu se fac vinovate de abandon prin sinucidere, considerand riscurile asumate, mai ales cand fumeaza chiar si atunci cand sunt gravide? Sunt pline parcurile de pufaitoare in nasul propriilor prunci pe care nu le mai tranteste nimeni in tarana, cu piciorul pe grumaz, strigandu-le ca la piata: fa, Marito, tu nu meriti, fa, sa fii mama pruncului tau!
Dar femeile care avorteaza, mai au dreptul sa devina mame post-avort?
Dar prostia? O femeie proasta merita sa fie mama? O femeie atat de proasta incat cartoful e geniu prin comparatie, caci daca i-as spune acum cartofului ce inseamna depresia, ar intelege si si-ar lipi coaja la loc, in reculegere. O femeie ca multele rezematoare de gardul netului in boceala devenita sarbatoare nationala, unde aprozarul tine loc de agora si OTV de scoala de inalte principii morale. Ce om de maine poate sa iasa din mainile ei talambe?
Nu am fost prietena cu Madalina, nici vecina, nici ruda, nici nu i-am adulmecat umbra pe post de paparazzi. Nu o revendic in niciun fel, atitudinea mea civica nu are legatura cu sinuciderea ei, altfel decat ca o straina care se uita la circul virtual ca la ultima insulta la adresa unei mame si careia ii vine sa urle de neputinta si revolta.
Neputinta si revolta pentru ca, mama fiind si eu, inteleg, pot sa inteleg, pot sa empatizez pana la ultima celula cu deznadejdea ei si pot sa simt ca in inima ei infranta a crezut cu toata fiinta ca pruncului ei ii va fi mai bine FARA EA. Cine nu a cunoscut niciodata iadul asta, ar trebui sa se ia de mana cu oita Miorita si sa tina prelegeri ciobanasului innocent INAINTE, nu post-mortem, poate reuseste sa salveze pe cineva pana la urma.
Nu se va duce niciuna dintre aprozaristele astea moraliste sa-i aline copilul Madalinei, nu isi va pierde niciuna somnul noaptea cand va plange copilul Madalinei, niciuna dintre prea-gaunoseniile domniilor lor nu o vor intoarce din drum pe Madalina. Cetatence a caror singura forma de disperare tine de vuitoane si oja in picatele a degetelor de la picioare, pitipoancele spiritului romanesc, matracucele de la Universitatea Particulara Ciorogarla, dar si toate auto-declaratele credincioase in Dumnezeu din gura carora ies serpi, nu crini, toata turma asta de mioare imbatate de prea mult sine a confiscat cuvantul “depresie” si nu-l mai lasa din dinti. Stiu ele cu ce se trateaza, cu un drum la Gucci si Manolo Blahnik, si dupa aia la gradinarul de la viloi. Sau cu mataniile in Biserica dot net slash fariseu – Mantuieste-ma, Doamne, caci iata cum am calcat in picioare un om si familia lui astazi in numele Tau; si sa stii ca mortul n-a suferit cand am dat cu Evanghelia in cuiele din sicriu. Saracia nu are absolut nici o legatura cu starea de cainosenie a inimii multora dintre romani!
Daca va pasa atat de mult de pruncul orfan de mama al Madalinei, atunci pastrati tacerea, inchideti televizoarele si calculatorul acum. Pruncusorul acesta are dreptul la respect pentru mami a lui buna si draga…
Noapte buna, Madalina, dormi in pace. Dumnezeu sa ne ierte pe toti, ca tare ticalosi mai suntem…
Madeinromanika's Blog 
bine le spui iubita! esti patimasa si directa
nu conteaza ce spun eu, ca n-are nici o putere ce spun eu. curentul general e ala descris, nu reusesc sa ma inteleg cu nimeni, toata lumea are PhD in psihanaliza via wikipedia si google!! mi s-a facut rau fizic la propriu de cate ori am citit veninosenii si blesteme si judecati ca nu ar fi trebuit sa aiba un copil…si tu stii foarte bine de ce, Sanda. e totuna cu a spune ca niciun copil captiv nu ar trebui sa devina mama, aka nici eu, nici tu, nici prietenele noastre din grupul stiut. pai sa nu-ti vina sa uiti toate cuvintele in romaneste si sa inveti limbajul babuinilor?!!!
o da, atatia experti sunt pe net si la tv/presa care si-au dat cu stg in dreptu …
si conteaza ce spui tu! poate intra si pe aici niste „binevoitori” si se rusineaza de ce au spus sau gandit:-)
Imi pare foarte rau ca nimeni din jurul ei nu si-a dat seama ca aceasta fata sufera si trebuie ajutata.
Vorbele sunt de prisos acum.
Angi, pentru ca in Romania depresia e tratata drept moft. nici bogatul nu-i crede saracului cand vine vorba de matze, dar nici saracul nu-i crede bogatului cand vine vorba de angoase.
Mereu m-a impresionat pina la lacrimi si gol in suflet cind m-am gindit la momentul de dinaintea unui act sinucigas. De cite ori trebuie ca s-a simtit singura, de cite ori a plins, de cite ori a hohotit cu fiul ei in brate, de cite ori a simtit ca fiara depresiei ii smulge sufletul pur si simplu, pina la acel ultim moment?
Da, cred ca s-a eliberat din captivitate asa si nu altfel pentru ca nu stia cum altfel. Cred ca in ultimul timp viata ei era un culoar cu toate usile laterale inchise si doar in fata, liber, cerul… Cum Doamne, sa nu fii sigur ca daca te arunci, vei zbura, in sfirsit, liber?
Dana iubita, cat de buna esti tu si cat de bland vorbesti despre asta…cat despre lacrimi, nu stiu de unde vin atatea…
Intr-adevar, ne-am instrainat foarte mult, de familie,colegi,societate si mai ales de noi insine.
Traim intr-o lume noua in care nu eram pregatiti sa traim, din pacate va trebui sa invatam asta cu un pret extraordinar de greu.
Am pierdut pe cineva foarte drag, mama, care la plecare mi-a spus un lucru care ma va urmari toata viata, “imi pare tare rau ca plec si va las singuri intr-o astfel de lume”. Acum imi dau seama cata dreptate avea.
doamna, abia acum v-am recunoscut. condoleante si imi pare rau ca v-ati pierdut mama. problema cu depresia e ca nu conteaza neaparat mediul si influentele exterioare, dovada ca o femeie care, aparent, le-avea pe toate, si-a luat viata. conteaza felul in care este perceputa realitatea asta in functie de sensibilitatea individuala. caci asa avem oameni care au trecut prin drame crunte si au supravietuit pastrandu-si zambetul pe buze. si-avem sensibili pe care ii clatina un vanticel de primavara. de-aia am spus, de la barbati ma astept la cinisme si rationalizari. dar de la femei ma astept la empatie, la intelegere, nu neaparat la aprobare, ca empatia nu se traduce prin complicitate, deci nu e pericolul ca, vezi doamne, daca zicem ca o intelegem, inseamna ca suntem parte responsabila.
cumplit, cumplit…
stii ceva? cu cine vorbesti de fapt? asta-i intrebarea. in rest evident ca ai. drepatatea e cind ai si de fapt n-ai nevoie sa ai. naspa situatie…
nush cu cine. cu zabrelele, cu peretii, vorbesc ca nu pot sa tac, na.
Sanda, nu cred ca vorbele mele pot convinge pe cineva. cred ca e mai mult despre dreptul de a stand up for Madalina…si pentru celelalte madaline in suferinta pe care, poate, le-ar ajuta sa stie ca cineva se poate relationa la ele, ca o forma de solidaritate si de suport…Dumnezeu mai stie…
Nu abandona copilulcaptiv.
Te implor.
Din spusele sotului Madalinei se prefigureaza o drama adinca din copilarie, o groapa in sufletul acestei femei, care tine de captivitatea din anii sai cruzi.
Nu stiu de ce dar m-am gindit la asta, de prima data, dar mi-am zis…”oh, Doamne, am ajuns sa-mi imaginez lucruri doar pentru ca si mie mi s-au intimplat…”.
Dana, asa e. nu-l abandonez, promit.
Zau ca nu ti-as cere asta daca n-as sti ca poti.
Nu azi, nu miine, nu poimiine ci atunci cind vei putea.
Nu altcineva ci tu.
Tu vei putea.
Danuta, cica cel de sus nu-ti da cat nu poti duce. incep sa ma mir tot mai mult de adevarul legendei asteia. stiu ce spui, inteleg si e motivant ca tu crezi atata in mine. macar tu, daca nu eu…:-)
mi-am adus aminte.
Acu ceva ani, intr-un interviu, Madalina Manole declara ca in perioada copilariei isi pansa o mana/picior, ca si cand ar fi avut o lovitura/entorsa. Explicatia ei ulterioara: o facea ca sa atraga atentia…
Evident, problemele si instalibitatea ei e din copilarie. Trist e ca a ajuns atat de departe… trist pt puiul ei.
Ma tot gandesc la povestea asta cu Madalina.Ziceai de empatie si intelegere. De la femei? Nu prea cred.
Bine zice Dana de culoarul acela.Mii de usi, mii de posibilitati, dar nu pentru tine. Si asa e, eliberarea iti pare ca poate veni doar in felul acesta. Pacat. Intr-adevar foarte trist pentru copilas. Sper doar ca pentru micutul meu sa nu ajung acolo, desi….
de ce nu ptem respecta decizia unui om? Ea a vrut sa treaca dincolo, hai sa incercam sa intelegem asta, sa incercam s-o intelegem pe Madalina.
Madalina a ales sa fie mama. Si in momentul in care te bagi in pat cu un barbat si nu te protejezi, si iti asumi riscul de-a ramane gravida, iti asumi si obligatiile fata de o viata care eventual se concepe in acele momente.
Madalina dupa 1-2 ani i-a intors spatele acelui copilas nevinovat. A fost alegerea ei, sa nu mai traiasca decat in amintirile oamenilor. Teoretic era dreptul ei sa faca o astfel de alegere. Practic insa avea un fiu fata de care si-a incalcat obligatiile. Avea si alte cai de-a iesi din viata actuala. Putea sa divorteze si sa plece, putea sa se retraga pur si simplu si sa-si inceapa o alta cariera, o alta meserie.
Personal ii respect decizia, dar ca mama, in fata mea a picat examenul. Avea dreptul sa se sinucida, dar nu avea dreptul sa-si nenoroceasca copilasul. Imi pare rau pt bietul baietel, care va creste pe un camp de lupta, intre tata si bunici:(((
privind acum, detasata de momentul socant al vestii… privind ce dispute in presa din pur interes au aparut… nu ma mai mira nefericirea ei. Ceea ce se vede nu este o familie functionala, din niciun punct de vedere.
Si o inteleg. Si o deplang. Nu sunt de acord, sinuciderea a fost alegerea ei de a depune armele in lupta care o dadea.. din pacate lupta continua, mi se pare ca mai aprig.
Nu poti judeca un om pana nu mergi o mila in pantofii lui, cum bine spune o zicala locala si bine zice. Nu o putem noi judeca decat daca ignoram detaliile sufletului ei.
Citez din comentariul cuiva dintr-o alta discutie, comentariu pe care-l aprob in totalitate: “Un depresiv este un om bolnav. Un om bolnav nu cred că are dreptul să-și ascundă boala în loc s-o trateze, tot așa cum un infectat cu o boală contagioasă nu are dreptul s-o răspândească netratându-se.
De la o anumită vârstă începem să avem responsabilități și față de terți, nu numai față de propria noastră persoană. Așa că teoria „e viața mea, fac ce vreau cu ea” nu merge decât de la un nivel de egoism în sus. Încă nu am înțeles de la nimeni care ar fi „scuza” acestei femei, fie ea și bolnave de depresie. »
Nicio depresie nu justifica o crima.
http://www.mirandolina.ro/2010/07/15/una-din-valorile-mele-cele-mai-puternice/